Vise, vant si valuri

Prima data cand am vazut  kite surfing a fost in urma cu 8 ani, in Mauritius. Insa atunci abia incepusem naiv sa schiez pe apa, iar kite parea un sport de pe alta planeta. Realismul imi spunea ca e un sport inaccesibil mie insa emisfera dreapta simtea altceva. Ca odata voi face ceea ce atunci parea o nebunie.

Si cum nimic nu este intamplator, anul acesta, intalnindu-l pe Dragos, pasionat zburator, m-am dus la Navodari sa invat sa alunec pe apa purtata de vant. La Navodari nu este vant constant ca sa inveti repede, (adica cam in 5 zile cu instructor si noroc ) , si saptamana trecuta am zbughit-o impreuna cu iubitul meu spre Turcia, hotarati sa invatam in 4 zile ,in insula Gokceada, in Marea Egee, chiar la intrarea in stramtoarea Dardanele.

Insa planetele nu erau aliniate ca eu sa fac acum ceea ce imi doresc cu atata ardoare. La un vant de 40 de noduri care spulbera nisipul si ne biciuia pielea , numai fanaticii  puteau face fata rafalelor puternice. Insa spectacolul lor a fost dramatic de incitant si imi simteam adrenalina pulsand doar privindu-i. Marturisesc ca isi facea loc si o teama pe care nu o chemase nimeni, dar pe care ma hotarasem de mult sa o infrunt daca o vad simt prin preajma.

Am reusit sa fac cu instructorul lectia de body drugging , conducand zmeul, plutind pe apa, sa ma las purtata de un vant de 20 de noduri. Si atat mi-a fost: m-am indragostit de apa, de vant, de forta mea si de mine acolo.

Am reusit putin din ceea ce imi propusesem, dar m-am intors cu amintirea frumoasa a unei insule salbatice, a unor nebuni pasionati si a mea stapanind vantul. Si mai mult decat oricand, cu dorinta de a continua.