KIWI – mă duce cu gândul la fructul cu semițe mici si negre dispuse în raze în jurul orbitei verzi ṣi zemoase. Insa „kiwi” este ṣi denumirea sub care sunt cunoscuți locuitorii Noii Zeelande. Mi-am imaginat că numele populatiei vine de la fructul celebru însa nu e nici pe departe aṣa.

Kiwi este denumirea unei păsari nezburătoare originara din Noua Zeelanda care se constituie în simbolul national al țării. Preluând denumirea de la pasărea lor îndrăgită, locuitorii insulei de dimensiunea Marii Britanii se numesc kiwi ṣi îṣi poartă numele cu mândrie.

In anii 1962 americanii, importând din Noua Zeelanda fructul care se numea internațional „chinese gooseberry” – agriṣe le spunem noi in Ardeal- au considerat că acest nume nu este suficient de comercial ṣi au solicitat o altă denumire, mai exotică, de origine maora.
Insă nu imaginea acestei păsări fără aripi decoreaza toate clădirile, tricourile ṣi ṣepcile, pungile, velele vaselor sau apele minerale. Există o imagine mai populară decât pasărea Kiwi. Feriga argintie, simbolul echipei nationale de rugby All Blacks, o specie de ferigă care creste cat casa. Atat de important este rugby pentru aceasta tara incat atunci când ajungeți în Noua Zeelanda trebuie să declarati pe formularul de emigrare dacă ați venit pentru campionatul de rugby sau nu.

Asta mi se întâmplă când călătoresc pe urmele vinului, deraiez în simboluri naționale, cultură ṣi istorie, nivel de trai , vegetație ṣi fauna.
Iubitoare de Pinot Noir, am zburat la capătul lumii ca să înteleg cum acest strugure dificil pentru producători, cu productivitate ṣi rentabilitate mică , sensibil la îngheț ṣi frig ca un copil răsfațat ṣi puțin tolerant la bolile specifice viei ṣi-a găsit tocmai la capătul lumii a doua casă. Tara lui de bastină este Burgundia, dar s-a aclimatizat bine ṣi în alte regiuni ale planetei. Ii place cel mai mult în zonele cu climat răcoros cu precădere în Oregon/SUA ṣi Germania. Deṣi foarte răsfățat, sau poate tocmai de aceea, Pinot Noir este printre cele mai populare vinuri din lume.

După un zbor de douasprezece ore de la Singapore ṣi o mare confuzie creată de diferența de fus orar, ce-aṣ fi putut face ca să mă aclimatizez cel mai repede? Mi-am comandat un pahar de Pinot Noir ṣi de acolo a început călătoria mea pe urmele vinului în Noua Zeelanda.

Culoarea nu era cea usor cărămizie, transparentă cu care eram obisnuită la pinotul european. Vinul era rubiniu intens ceea ce mi-a stârnit curiozitatea ṣi mi-am vârât imediat nasul în pahar. Aromele savuroase, de cireṣe ṣi vanilie mi-au invadat pe loc canalul olfactiv. Am recunoscut strugurii bine copti cu dificultate într-un climat marginal cum este cel din Central Otago ṣi stejarul franțuzesc în care s-a învechit.

Odată ajuns pe palat însă, vinul mi-a dezvăluit câteva secrete valoroase. Mi-a ṣoptit despre dificultațile pionierilor vinului din această tară de a transforma cel mai sofisticat strugure din lume într-un vin competitiv cu celebrele vinuri de Burgundia si ca abia dupa 1990 a inceput sa câṣtige multe premii internaționale. Mi-a spus că îi prieṣte climatul de aici pentru că este suficient de răcoros pentru gustul lui. Că îi place să fie altfel decât vinul european: mai puternic ṣi mai corpolent, mai fructos, că vrea să se maturizeze mai repede în sticlă pentru ca iubitorii lui să se bucure cât mai repede de el. Nici gradul de alcool de 14% nu-l deranjază, atâta timp cât este în echilibru cu restul componentelor, este destul de complex ṣi savuros. Nu regretă nici că este putin mai scump decât rudele sale de aceiasi culoare Merlot, Cabernet sau Shiraz, pentru că el este mai putin productiv ṣi îi place să fie apreciat de cunoscători.

Ascultând ce îmi povestea vinul din pahar care dispărea încet, am început ṣi eu să mă transpun în țara unde soarele răsare prima data, în spiritul aventuros ṣi relaxat al locuitorilor, în prietenia naturala a kiwi-lor si dorința lor de comunicare, printre o populație cosmopolită de origine maora, asiatică, indiană si europeană. Grație prietenului meu Pinot stăteam confortabil pe Inelul de foc al Pacificului, nederanjată că aici dormitează 75% dintre vulcanii lumii si are loc 90% din activitatea seismică a planetei pe care, cu elegantă, am simți-o în cele doua zile cât am stat in Christchurch. Patul parcă era programat să se balanseze de câteva ori în fiecare noapte ṣi jur că nu era efectul de Pinot Noir.

Martinborough ṣi Central Otago sunt regiunile consacrate pentru Pinot Noir. Martinborough se întinde în Sudul Insulei de Nord, langa capitala Wellington în timp ce Central Otago este în preajma oraṣului „adventure”, Queenstown, în Sudul Insulei de Sud, unde poti face orice nebunie visezi sau nu visezi să îți ridice adrenalina la cote maxime.
Pinotul din Martinborough este fructos, cu arome de fructe foarte coapte, chiar gem si aciditate redusa datorate temperaturilor mai ridicate de aici si a climatului maritim moderat, spre deosebire de Central Otago unde diferentele atât între zi ṣi noapte cât ṣi între vară ṣi iarnă sunt caracteristice climatului continental, cu mari extreme. Aici vinul este mai savuros si mai complex, cu arome de cireṣe ṣi căpṣuni, cu aciditate mai mare si mult mai puternic. Cunoscută ca cea mai sudică regiune producătorea de vin din lume, la 45 de grade latitudine sudica, goana dupa aur din 1864 l-a adus aici pe francezul John Desire Feraud care a plantat doi ani mai târziu prima vița de Pinot Noir.

Dar n-am fost acolo doar pentru distracție cum obiṣnuiesc să răstălmăcească prietenii mei când e vorba de vin, am foarte multe de învățat. La Escarpment vineyard, asistentul vinificatorului, Hue, mi-a oferit sansa să testez un pinot căruia tocmai i-a fost adăugat sulf pentru a-l întări împotriva oxidării . Am observat că imediat după adaosul de dioxid de sulf vinul se decolorează uṣor iar aromele sunt închise ṣi imposibil de identificat.

La Gibbston Valley am degustat direct din butoi un pinot din 2011, tânăr ṣi neliniṣtit, fructos, rigid, astringent ṣi opulent care urma să devină în urmatorul an similar cu cel din 2010, picant ṣi delicat, echilibrat ṣi concentrat, pregătit să se maturizeze câțiva ani în sticlă. Cu riscul de a depăṣi limita bagajului la cală mi-am achiziționat această mostră de Pinot Noir pentru mica mea colectie de acasă. Acum se odihneste liniṣtit de cealaltă parte a planetei aṣteptănd cuminte să îmi răsfețe peste 2-3 ani prietenii cu povestea lui.

Vis a vis de Gibbston Valley se afla cel mai celebru pod din Noua Zeelanda, Kawarau Bridge, un pod faimos nu prin lungime, grandoare sau arhitectură ci prin popularitate. Este locul unde acum 20 de ani s-a făcut prima data în lume bundgy jumping dar si cel mai pitoresc, unde iubitul meu brav s-a aruncat in cap legat de picioare cautând doza maximă de adrenalină. Dacă vă hotărâți să încercați această experientă, iată care sunt recordurile înregistrate până acum: cel mai vârstnic curajos avea 96 de ani iar cel mai tânar 10 ani în timp ce cel mai greu cautător de senzatii a avut o greutate 250 de kilograme. Aceste cifre nu sunt absolute, asteptă să fie depăṣite oricând de cutezători din întreaga lume. Se pot obține senzatii bonus pentru doamnele eliberate de orice inhibiție, o Super Kiwi Girl s-a aruncat sub privirile noastre admirative în costumul original al Evei.

Peste 10 ani o sa fiu mai curajoasa si voi reveni pentru o porție de adrenalină, însă până atunci îmi voi cultiva entuziasmul împartăṣind pasiunea mea cu voi, iubitorii de vin si viată buna, călătorind în jurul lumii într-un pahar cu Super Kiwi Pinot Noir!

Mai multe imagini din aceasta calatorie gasiti in albumul „wine travel” de pe Facebook