CLARUS Balla Geza. Spumant românesc. OPiA Recomandă
Clarus Brut Balla Geza. Spumante românești
“Păstârnac copt în fân, hribi și sos de pătrunjel”, cu acest amouse-bouche a deschis chef Adrian Hădean evenimentul Surprising Tastes unde a fost invitat să surprindă oaspeții cu preparate originale . L-am asociat cu vin la fel de surprinzător, un spumant românesc proaspăt și aromat, Clarus Brut- Balla Geza, care, servit la 6° C, s-a dovedit un companion desăvârșit. A relaxat oaspeții și a creeat starea de bucurie indispensabilă oricărui eveniment.
de Olimpia Pleșa Brandhuber
Clarus Brut este un vin spumant românesc cu aparență luxoasă și preț accesibil, pe care îl propun celor în căutare de vinuri autentice pentru debutul unei întâlniri conviviale sau celor care doresc să ofere un dar fără greș. Un spumant inedit obținut dintr-un soi de struguri indigen, vinificat într-o manieră modernă pe gustul consumatorului actual care reușește un echilibru admirabil între preț și calitate. Apreciez la Clarus, pe langă armonia, finețea și onestitatea vinului, aspectul elegant al sticlei și al etichetei.
Clarus Brut Balla Geza este obținut dintr-un strugure cu veche tradiție în Podgoria Miniș- Măderat, Mustoasă de Măderat. Strugurele este familiar doar pasionaților de vin și locuitorilor din regiune dar grație vinificării sale de catre enologul Dr. ing. Balla Géza in varianta spumant și liniștit, soiul devine din ce în ce mai cunoscut și apreciat.
Vinul de bază obținut din presarea strugurelui de Mustoasă de Măderat a fermentat în tancuri de inox la Crama Balla Geza, la 26 de km de Arad, apoi a fost trimis pentru prelucrare ca să devina spumant la o cramă specializată în Ungaria. Acolo vinul a fost supus șampanizării prin metoda tradițională- s-a adăugat drojdie și zahăr ca să producă a doua fermentare în sticlă și efervescența. După 12 luni de contemplație, sedimentul de drojdii a fost eliminat rezultând un vin solar, cu arome de lămâie, aluat și pere, cu efervescența energică și aciditatea integrată.
Gasiti Clarus Burt la comenzi sampanie.ro, în magazinele specializate și în meniul multor restaurante din țară. Sunt sigură că veți fi plăcut surprinși.
Cluj, 16 februarie 2018
OPiA organizează evenimente concept ™ de degustare de champagne și vin pentru companii. Vezi evenimentele noastre aici